Parintele indulgent

Sa fim parinti poate fi atata de usor si de placut uneori, dar si ingrozitor de greu uneori. Clipele pot zbura jucandu-ne cu copilul sau pot ingheta in timp ce ochii nostri privesc mariti si disperati cum copilul cel drag se transforma intr-un Dl.Goe si ne trezim depasiti de situatie, nu stim cum sa reactionam. Putem preveni aceste crize, putem sa ne autocunostem si sa incercam sa ne autodisciplinam intai pe noi, ca fiind cei maturi si (ar trebui) responsabili.

a. PARINTELE INDULGENT
Stilul indulgent se caracterizeaza prin aceea ca parintele ii permite copilului sa se manifeste cum vrea el, fara a-i impune prea multe restrictii. Filosofia de viata a parintelui care adopta acest stil este „Copiii vor inflori singuri la timpul potrivit”. Pentru el, cea mai mare valoare o reprezinta libertatea de expresie. Parintele indulgent manifesta sensibilitate la drepturile altora, se consulta cu copilul atunci cand ia o decizie, manifesta caldura si interes fata de tot ceea ce face copilul, iar cazurile in care il pedepseste sunt foarte rare.
Aceasta atitudine ii permite copilului sa-si dezvolte o identitate proprie si sa aiba o personalitate distincta, marcanta, originala. El se simte important, special, fapt ce determina cresterea nivelului stimei de sine (care reprezinta o conditie esentiala in dezvoltarea armonioasa a personalitatii). Un stil parental indulgent mai sta la baza dezvoltarii creativitatii si a capacitatii de a lua decizii.
Pe de alta parte, copilului crescut intr-o maniera indulgenta, ii va fi greu sa inteleaga rolul limitelor, al regulilor si sa tina cont de ele atunci cand situatia o va cere; de aceea, pentru foarte multi dintre adulti, el poate fi considerat obraznic sau chiar copil-problema. Parintii se pot astepta ca in curand el „sa preia controlul familiei” in sensul ca nu va mai face decat ce vrea el si cu greu va accepta sfaturi. Parintele va fi „depasit”.

Sursa: parinti.com

Un blog de Augustin Mihaila