Tine pasul cu copilul tau pre-adolescent

Pare mai dificil sa tii pasul cu copilul tau, pe masura ce se apropie de varsta adolescentei si devine din ce in ce mai independent. Dar este foarte important ca acum, mai mult decat oricand, sa fii aproape de el. Familia continua sa fie structura de baza in cresterea copilului, oferind dragoste, indrumare si sprijin, in timp ce scoala, noile interese si o viata sociala foarte presanta incep sa capete importanta.

Aceasta conexiune pe care o realizeaza pre-adolescentul in familie ii va da sentimentul de siguranta si ii va creste increderea in sine, elemente esentiale pentru a putea face fata greutatilor vietii.

La ce sa te astepti

Copilul tau pre-adolescent sa va purta deseori ca si cand sfaturile tale nu sunt nici binevenite si nici dorite, si uneori va parea chiar stanjenit de ele. Asa se intampla cand copiii incep sa creada mai mult in ce spun cei de varsta lor si isi doresc mai multa intimitate - asteapta-te ca usa dormitorului sa stea mai mult inchisa.
Incearca sa nu iei personal aceste schimbari destul de greu de acceptat. Sunt doar semne ale independentei unui copil in crestere. Va trebui sa mai slabesti legaturile si sa ii lasi spatiu, dar nu inseamna ca trebuie sa il lasi complet singur. Inca ai o influenta puternica - numai ca pre - adolescentul va raspunde mai bine la exemple decat la instructiuni. Asa ca pune in practica ceea ce spui si pentru o perioada, spune mai putin.

Daca ii arati copilului tau cum ai vrea sa se comporte - sa comunice respectuos, sa fie bun, sa manance sanatos, sa duca la indeplinire sarcinile zilnice - toate astea fara sa se planga, va fi mai usor pentru fiul sau fiica ta sa preia aceste sfaturi.

Ce poti sa faci

Legatura poate deveni mai puternica cu ajutorul celor mai mici lucruri. Fa-ti timp pentru momente speciale in familie, profita de toate micile rutine zilnice, arata ca iti pasa.

Uite cateva posibile actiuni:

Mesele in familie

Stim ca e obositor dupa o zi lunga la serviciu sa vii acasa sa gatesti. Insa o masa in familie inseamna si timp pretios impreuna cu cei dragi. Asa ca organizeaza-te ca si cand asta ar fi o alta activitate din program. Chiar daca ai comandat ceva din oras, masa se ia tot in familie. Ai putea sa stingi televizorul si sa dai pe silent telefonul. Daca nu se poate in fiecare seara, atunci macar stabileste impreuna cu cei dragi o seara din saptamana in care sa cinati impreuna. Implica-i si pe sotul si copiii tai in toate activitatile, de la gatit pana la stransul mesei. Astfel veti simti cu totii ca faceti parte dintr-o familie, ba chiar o echipa care functioneaza foarte bine.

Ora de culcare

Nu ne asteptam sa iti mai invelesti copilul cand se duce la culcare, insa iti poate fi de ajutor o rutina de seara legata de acest moment. Ati putea sa cititi impreuna sau sa povestiti despre lucrurile care s-au intamplat in cursul zilei si care s-ar putea intampla maine. Inca mai poti sa iti imbratisezi copilul inainte sa se culce si sa il saruti pe frunte. Iar daca reactia lui este adversa atunci pune-i cu atentie o mana pe umar si spune-i noapte buna pe un ton cald.

Petreceti momentele zilei impreuna

Gaseste lucrurile pe care inca le puteti face impreuna. Alergati impreuna, daca e o activitate care va face placere. Plimbati cainele familiei sau pur si simplu gatiti, inchiriati filme sau uitati-va la un film preferat la televizor. Orice moment poate fi util pentru a afla ce mai gandeste copilul pre-adolescent. De multe ori pe drum spre scoala, in masina, copiii tind sa destainuie problemele cu care se confrunta, pentru ca nu trebuie sa se uite in ochii parintilor, lucru care ii face sa se simta mult mai bine.

Manifestati-va afectiunea

Nu subestima valoarea semnelor verbale dar nu numai, ale afectiunii tale fata de copii. Fiecare cuvant arata copiilor cat de mult sunt iubiti si le da un sentiment de siguranta. Asta nuinseamna insa ca, fiica sau fiul tau nu se vor simti stingheriti de manifestarile de afectiune facute in public. Daca se intampla asa, nu trebuie sa crezi ca e vina ta. Este o reactie normala si ar trebui sa gasesti o alta modalitate de a-ti exprima dragostea si atentia in public. Un zambet poate sa fie un foarte bun mod de a nu stanjeni copilul pre-adolescent. La fel este si recunoasterea calitatilor si a abilitatilor noi dezvoltate. Apreciaza-le momentele in care reusesc si remarca rezultatele.

Pastreaza gradul de implicare

Ramai la curent cu planurile de viitor si visele copilului pre-adolescent. Nu trebuie sa fii presedinte la sedinta cu parintii sau profesor la scoala unde invata copilul tau pentru a ramane implicat in viata lui. E posibil ca pre-adolescentul sa isi doreasca sa participe la activitati la care tu nu participi. E absolut normal. Fii prezent la antrenamente sau alte momente importante din viata scolara sau extra-scolara. Atunci cand nu poti face acest lucru asculta cu atentie tot ce ti se povesteste si arata-ti intelegerea fata de situatiile in care copilul tau a fost dezamagit. Esti unul din putinii oameni care ii poate arata copilului tau ca un esec nu este sfarsitul lucrurilor, ci este un moment probabil la care se gasesc intotdeauna solutii.


Nu judeca

Daca ii cunosti visele si planurile de viitor, trebuie sa te consideri norocos. Dar nu incerca sa iti impui punctul de vedere atunci cand nu esti de acord cu ceva. Exprima-ti punctul de vedere, ca pe orice alta opinie si lasa-ti copilul sa faca alegerea pe care o doreste. Va aprecia mai mult sprijinul dat intr-o situatie dificila decat sfatul contrar intr-o tema care il pasioneaza.

Un blog de Augustin Mihaila

Copilul rasfatat

Un copil excesiv de rasfatat ii exaspereaza deseori pe parinti si pe cei din jur cu pretentiile lui nejustificate. Cum s-a ajuns aici?

In "culisele" acestui comportament teatral se ascunde dorinta copilului de a testa toleranta si rabdarea parintilor. Copilul intra in jocul "cine detine controlul" si atenteaza la a-si insusi putere si control (in relatia cu parintele). El isi forteaza de fapt parintele sa fie mai ferm si clar, sa-l determine pe acesta sa-si exercite controlul care ii revine de drept, fara sa ezite.

Sunt parinti care isi trateaza copiii ca pe niste adulti in miniatura, ca de la egal la egal. Ei simt nevoia sa negocieze, sa se justifice in fata copilului pentru decizia luata. Este ca si cum si-ar refuza dreptul la control. Sansele de a se face ascultat de catre copil sunt minime.
Nevoile copilului nu sunt aceleasi cu ale adultului. Ca adulti, vi se pare corect sa aveti dreptul de a contesta o decizie, dar gresiti dandu-i copilului dreptul la a contesta alegerea dumneavoastra. Daca ati decis ca ora 21 este ora de culcare a copilului, nu e cazul sa-i cereti parerea, sa ezitati sau sa cedati insistentelor in mod repetat, ci sa-i impuneti decizia luata cu calm si fermitate (care sa transpara din cuvintele alese, tonul vocii, privire, gesturi):"E timpul sa mergi sa te pregatesti de culcare. Acum!"
O situatie obisnuita in care parintele nu detine controlul, este binecunoscuta: copilul nu merge la culcare pentru ca vrea sa se uite in continuare la desene animate (desi sta de doua ore in fata televizorului). "Gata! De ajuns cu televizorul! Mergi sa dormi! E tarziu!"
Copilul parca nici nu aude si continua sa stea in fata televizorului. E un moment in care e nevoie ca parintele sa se faca ascultat. Ar fi o greseala ca parintele sa nu insiste si sa amane confruntarea pentru mai tarziu. Sa presupunem ca se intampla asta. Dupa alte 20 minute, se aude din nou vocea parintelui ce se simte dator sa-i reaminteasca "neascultatorului" ca e tarziu:"Hai odata! A trecut de ora 21! Mergi sa dormi! De ajuns pentru astazi.", dar nu "indrazneste" sa inchida televizorul pentru ca…nu-i asa? "Trebuie sa fii intr-adevar rau la suflet daca iti mahnesti copilul refuzandu-i placerea de a se uita la desene animate." E o situatie nesemnificativa, o sa spuneti! Dar repetandu-se astfel de situatii, in care parintele e dispus sa cedeze, sa tergiverseze, sa amane, copilul devine treptat fara sa va dati seama "indaratnic" si va epuizati nervos intr-o lupta ce pare fara sfarsit. Riscati sa va prindeti de buna voie in capcana indulgentei. Lasandu-va prada tentatiei de a abandona situatiile in care e cazul sa fiti ferm, sfarsiti prin a va insecuriza si mai mult copilul.
Se ivesc atatea noi momente de confruntare… Parintele spune:"Lasa inghetata. Mananca mai intai fructele." Iar copilul replica: "Dar eu vreau inghetata", iar parintele nu spune nimic. Copilul mananca inghetata, iar parintele se multumeste sa vorbeasca mai mult pentru sine, fara a interveni: "Cat ma necajesti tu pe mine. Esti un incapatanat fara pereche." (Greseste, cedand cu usurinta si renuntand la a fi ferm).
Parintele pierde punct cu punct o serie de confruntari. Copilul simte ezitarea parintelui si continua sa se confrunte cu acesta. Daca parintele ar fi ferm, cel mic nu ar mai insista sa intre in acest "joc" enervant. Sunt momente in care e nevoie sa-l tratezi de pe o pozitie de autoritate. Te intrebi de ce copilul este atat de rasfatat incat nu iti mai recunoaste aceasta autoritate sau te ignora? Motivul pentru care se intampla acest lucru este chiar dificultatea parintelui de a fi ferm.

O mamica se plange…"Imi este din ce in ce mai greu sa ma inteleg cu Gabi, fetita mea. Imi e ciuda pentru ca ma atrage intr-un joc de contraziceri absurde, lipsite de sens. Ieri, dupa ce ne-am uitat impreuna la desene animate si i-am citit o poveste, i-am spus ca e timpul gatesc. A inceput sa planga si sa tipe ca vrea sa mergem sa ne plimbam pe afara. Aveam destula treaba si m-am simtit "fortata" sa-i fac pe plac, impotriva vointei mele."
Iata un dialog tipic (am asistat la acest dialog):
Fetita :"Dar eu vreau sa ies afara!"
Mama (ton iritat): "Nu o sa iesi afara!"
Fetita: "Dar de ce? Eu vreau afara!"
Mama: "Pentru ca nu are cine sa mearga cu tine."
Fetita (lamentandu-se): "Dar eu vreau acum!"
Mama: "Nu acum, nu auzi?"
Fatita (infuriindu-se): "Ba da, eu vreau acum!" si incepe sa planga zgomotos.
Mama :"Mai asteapta o jumatate de ora!" suna vocea mamei ceva mai moale (Semn ca incepe sa cedeze).
Fetita: "Ba nu, eu vreau acum!" si repertoriul "teatral" al micutei se imbogateste: tipete in crescendo, reprize de plans cu lacrimi sau fara, suspinat pe diverse tonalitati si intensitati; Si asta nu e tot…! Bate furioasa din picior…"Spectacolul" continua, culminand cu tavalitul pe jos (daca intre timp mama nu intervine prompt)...
Mama: "Of! Esti cumplita! Haide, imbraca-te!" (Triumf al copilului! Inca o confruntare pierduta de parinte!).
Fetita: "Vreau rochita cu floricele albastre! (Desi a venit de la gradinita ceva mai devreme si stie ca e cam frig afara!).
Mama: "I-ar incepi? Ce-ti veni? Este frig afara. O sa-ti iei jacheta si pantalonii. Altfel nu ies cu tine!"
Fetita: "Nu, eu vreau rochita!"…si incepe sa urle.
Mama: "Fie! Imbraca ce vrei numai inceteaza sa mai tipi!"
Mamei ii e teama sa fie categorica si ezita. Copilul ii simte nesiguranta si merge mai departe.

Este genul de discutie interminabila, in care copilul nu este invatat sa ia decizii sau sa coopereze. Daca mama ar fi fost ferma si nu ar fi ezitat, fetita ar fi renuntat la confruntare. Mai devreme sau mai tarziu, mama va fi nevoita insa sa invete sa fie categorica pentru a prelua controlul in relatia cu copilul si a evita astfel multe frustrari si neplaceri.
Ce ar fi putut sa spuna mama?
Pe un ton sigur si calm, privind-o cu hotarare in ochi (mesaje nonverbale care sa sustina fermitatea), i-ar fi putut spune:
"Inceteaza! Esti suficient de mare ca sa intelegi ce iti spun! Stiu ca vrei sa iesim sa ne plimbam. Imi pare rau, dar nu se poate in acest moment. Se face tarziu si vreau sa termin de gatit. Peste o ora, vine sora ta de la scoala si vei iesi cu ea. Este tot ce pot sa fac acum pentru tine. Poti sa ma ajuti sa pregatim mancarea pentru noi toti, sau sa te joci." - Mama adopta o atitudine ferma, clara, categorica si cooperanta.
Puteti fi un parinte ferm fara a va chinui prea mult, daca va este clar ceea ce este interzis si ceea ce este negociabil in relatia cu copilul. Asta inseamna ca atunci cand este necesar (va minte, de exemplu, incalcand astfel o regula de baza), stiti sa interveniti prompt si sa fiti inabordabil. Stiti sa fiti dur, dar si tandru, tolerant din cand in cand fata de nesupunerea si razvratirea micutului, dar si intransigent. Un fel de "Maini de fier in manusi de catifea".
Puteti fi ferm si categoric, fara sa va enervati, fara sa ezitati, ci cu…calm si buna-dispozitie.
Una dintre intrebarile frecvente ce framanta mintea adultului este: "Dar, de ce nu ma asculta copilul?" Ce anume il face pe copil sa se smiorcaie sau sa repete obsedantul "Nu", punandu-va rabdarea la incercare? Ceea ce spuneti sau modul in care ii spuneti ceea ce aveti de spus? Intrati cu copilul intr-un magazin si el va atrage in fata unui raion cu jucarii, desi nu ati prevazut astfel de cumparaturi. Copilul incearca sa va santajeze?
Tonul pe care este enuntat refuzul poate schimba cursul a ceea ce va urma.
Un ton iritat trezeste resentimentele copilului (dusmania, ura) si el poate raspunde cu o alta provocare. "Inceteaza! Nu o sa-ti mai cumpar o alta jucarie! Nu pentru asta am venit! Ai atatea jucarii acasa… Nu ai destule? Gata!" Parintele simte ca aste fortat sa cedeze si acest lucru il irita.
Un ton ezitant (oscilant) ascunde un sentiment de vinovatie al parintelui, care gandeste in sinea lui: "E un copil…Ce sa-i faci? Macar acum sa se bucure. Seamana cu mine. Eram la fel cand eram de varsta lui. Nu stiu daca sunt un parinte prea grozav", iar copilul continua sa se lamenteze si sa insiste, pentru ca acum simte ca are un ascendent asupra parintelui sau.
Un ton ferm, categoric ar trebui sa transmita calm, siguranta si buna dispozitie. Cel mic va simti ca jocul"cu focul" s-a terminat, ca parintele este cel care detine controlul si ca e inutil sa mai insiste. "Asculta! Stiu ca vrei sa-ti fac pe plac! Mai vrei o jucarie. Nu se poate. Nu e corect sa imi ceri asta acum! Hai sa fim sinceri! Nu ai nevoie de ea. Cred ca te smiorcai de dragul de a atrage atentia. Chiar daca nu-ti place, eu nu o sa-ti cumpar alta jucarie acum si sunt foarte sigur de asta. E inutil sa mai insisti!"
La aceste situatii se adauga altele si altele. Daca parintele amana, se eschiveaza de la o interventie prompta, clara si categorica, copilul va deveni tot mai"rasfatat", mai putin dispus a se supune autoritatii si a accepta controlul adultului, epuizandu-si si exasperandu-si parintele: "Esti ingrozitor. Am fost bun cu tine, ti-am indeplinit toate dorintele, dar cat timp mai crezi ca o sa-ti mai permit sa te porti asa? Copil nerecunoscator!"
Teama ascunsa a parintelui este ca, daca este categoric, poate pierde dragostea copilului. Cand copilul spune parintelui sau intr-un moment de razvratire: "Nu te mai iubesc, raule ce esti!", parintele e tentat sa renunte la a fi ferm, simtindu-se vinovat pentru faptul ca el este cauza nefericirii copilului. E firesc sa apara si astfel de momente. Si adultilor le displace sa intampine un refuz! Treptat, treptat copilul rasfatat se va obisnui sa accepte refuzul.
Disciplinarea conduitelor "micului tiran", impunerea respectarii unor reguli si principii educative a devenit o problema pentru dumneavoastra, ca parinti? Exista un remediu: fermitatea.
In loc de incheiere va recomand sa nu faceti greseala tipica - sa-l amenintati ca il veti pedepsi corporal. De exemplu, "Inceteaza sa mai tipi si sa protestezi. Nu auzi? Fii atent! Daca mai tipi, te urechez! Ai auzit? Termina odata! (Dar copilul continua, urmarind manifestarile parintelui, care nu face ceea ce spune!). Ei, sa vezi ce bataie iti dau eu tie, daca mai tipi!" Aceasta duce la tensionarea relatiei dumnevoastra cu copilul si la inhibarea copilului.

Sursa: www.copilulmeu.ro

Un blog de Augustin Mihaila

PARINTELE DEMOCRATIC

Parintele care se comporta democratic are in vedere intotdeauna ca drepturile copilului sa fie respectate, fara a omite stabilirea unor reguli care sa fie aplicate consecvent si urmate de toti membrii familiei (cu exceptia situatiilor in care este imposibil acest lucru). Impunerea de reguli implica o anumita flexibilitate, deoarece pentru el nu legea este cea mai importanta (asa cum este pentru parintele autoritar), ci omul este pe primul loc. Parintele care imbratiseaza stilul democratic se ghideaza dupa principiul „Toti suntem egali in fata lui Dumnezeu” si este impotriva ideii „Unii sunt mai egali decat altii”.
Prin urmare, parintele care imbratiseaza acest stil parental este suficient de indulgent, flexibil si deschis spre nou pentru a accepta tot ce ar putea ameliora viata copilului si a familiei, insa este in acelasi timp suficient de autoritar pentru a impune o disciplina riguroasa, a-l invata pe copil sa respecte reguli si sa indeplineasca eficientsarcinile care i se dau. Pe de alta parte, parintele care are un stil parental democratic este suficient de protector pentru a-i oferi copilului securitatea de care are nevoie si pentru a-l sprijini atunci cand situatia o cere; insa este suficient de intelegator si increzator in capacitatea copilului de a lua unele decizii personale.
El incurajeaza copilul sa fie independent, respectandu-i opiniile, interesele si personalitatea. Manifesta caldura fata de copil, il apreciaza, il considera un membru responsabil al familiei.
Ca urmare a acestor atitudini parentale, copilul isi va dezvolta un echilibru emotional cate va sta la baza dezvoltarii armonioase a personalitatii, isi va dezvolta deprinderi de comunicare eficienta, va manifesta creativitate, initiativa, capacitate decizionala, autonomie personala. Ca urmare a incurajarilor si a increderii care i se acorda, copilul va avea un nivel ridicat al stimei de sine, care ii va permite sa obtina eficienta si productivitate in actiunile intreprinse.
Respectul pentru om, cultivat de stilul democratic il va invata pe copil sa ii respecte pe altii, sa ia in considerare opinia celorlalti, sa accepte observatii, avand totodata curajul sa-si exprime punctul de vedere. Pe masura ce va creste, independenta care i s-a acordat il va ajuta sa-si identifice propriile aptitudini si sa aleaga meseria care i se potriveste mai bine, sa isi indeplineasca propriile vise, nu pe cele ale parintilor.
Cu toate ca in aparenta stilul democratic are numai avantaje, totusi e bine sa mentionam faptul ca un copil crescut in acest mod se va adapta cu greu stilului autoritar (pe care il poate intalni la scoala, in grupurile de prieteni, in armata etc). El ar putea fi considerat „bleg” pentru ca nu va executa prompt sarcinile care i se dau, sau dimpotriva, „impertinent' pentru ca discuta ordinele.

Dupa cum se vede, fiecare stil parental are avantajele si dezavantajele sale; mai mult decat atat, in timp ce unii parinti considera anumite valori ca fiind calitati (independenta, exprimare libera), altii le considera defecte (razvratire, comentarea ordinelor). De aceea depinde numai de noi sa incercam sa ne autocunoastem, sa ne stapanim si sa incercam sa ne crestem copilul pentru viata si nu pentru noi asa cum ni se pare mai comod. Si nu in ultimul rand, poate ca inca o data regula de aur – Calea de Mijloc - poate fi raspunsul la multe intrebari. Atunci cand ne confruntam (din pacate inevitabil) cu unele neplaceri cauzate de comportamentul copiilor nostri, macar sa stim ca de cele mai multe ori cauza suntem noi.

Sursa: pentruparinti.r

Un blog de Augustin Mihaila